Bear masks - folk mithology

Măști de urs – mitologie populară

Ziua Ursului a fost sărbătorită de mai multe popoare europene în jurul lunii februarie*. Ursul a avut un rol calendaristic în rândul populațiilor nordice care l-au asimilat cu Luna*. Schimbarea anotimpurilor indicata de urs prin disparitia iarna si aparitia brusc primavara a reprezentat probabil motivul pentru care se afla printre animalele-oracol, de previziune si orientare in timp.

La latitudinea geografică a României, ursul este un animal specific zonelor carpatice, cu păduri întinse mai puțin străbătute de oameni. Are nevoie de pietre și copaci căzuți pentru a-și construi bârlogul, desișuri pentru adăpost în timpul zilei și o sursă de apă în apropiere. Ursul nu hibernează, așa cum se crede; iarna se retrage în bârlog, deoarece mișcarea sa peste zăpada groasă devine dificilă.

De ziua ei, se spune că ursul iese din bârlog și se uită la umbra lui. Dacă este soare și frumos, ursul se întoarce în adăpost. Dacă este frig și cerul este înnorat, începe să meargă prin pădure.


Ursul este invocat ca putere păzitoare în timpul obiceiurilor nașterii, când copilului nenăscut trebuia să i se dea „o lingură de grăsime de urs ca să reziste influenței destinului, care veghează asupra capului său și îi țese viitorul”* .

Se credea că o veche zeitate dacică era „ascunsă” în pielea unui urs și a fost adorată de români până la începutul secolului al XX-lea. Zeitatea a aparținut lumii interlope, deoarece ursul se retrage în peșteri în timpul iernii și se întoarce odată cu învierea naturii.

* Candrea I. Aurel, Iarba fiarelor. Studii de folclor

* Durand Gilbert, Les Structures anthropologiques de l'imaginaire

* Francu Teofil, Românii din Munţii Apuseni

Înapoi la blog